Florin Constantiniu în trecere prin Vâlcea

 

   Parcurgând şi, apoi, achiziţionând colecţia „Arhivele Olteniei”, l-am descoperit şi pe Dragoş Petroşanu. Prin amabilitatea D-vs., am avut ocazia să-mi sporesc simţitor cunoştinţele despre scrierile sale. Vă rămân profund recunoscător.

                                        Cu o strângere de mână şi „La Mulţi Ani !”

I                                                                     

                                                                                                    Florin Constantiniu

 

                                                           ***

 

   Reproducem, în paginile următoare, articolul  publicat de acad. Florin Constantiniu în revista Dosarele istoriei, ca o cronică la ediţia  întâia, preluat de noi în ediţia a II-a, cu consimţământul Domniei-sale, ca Prefaţă la cartea lui Dragoş P. Petroşanu Sfântul Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa – şi alte studii din istorie,Râmnicu-Vâlcea, Editura Ofssetcolor, 2008,  precum şi studiul „Câteva acte vechi…” la care se fac referiri. (F.Sima)

 

 

 

                                   VÂLCEA, ZONĂ ÎNCĂRCATĂ DE ISTORIE

In vara anului 1955, fericit că am încheiat cu bine serviciul militar, am petrecut cea mai frumoasă săptămână de vacanţă din perioada studenţiei, fiind invitat de prietenul meu, Dumitru Stroe, să vin în comuna lui natală, Păuşeşti-Măglaşi (jud. Vâlcea). Zilele petrecute acolo m-au marcat atât de profund încât, de cum am intrat la Institutul de Istorie al Academiei R.P.R. (numit, ulterior, „Nicolae Iorga”), am început să parcurg „Arhivele Olteniei”, pentru a mă documenta asupra acestei provincii, total necunoscută mie (fusesem o zi la Craiova, în 1941!). Mai târziu, am achiziţionat colecţia acestei excelente reviste, pe care şi astăzi o parcurg cu maximă plăcere. În paginile ei, am întâlnit contribuţiile unui tânăr cercetător, Dragoş P. Petroşanu, citite cu aviditate de mine. Dl. Felix Sima a avut excelentul gând de a strânge într-un volum scrierile acestui  promiţător istoric, născut la 1915 şi mort în ultima zi a bătăliei pentru Odessa (16 octombrie 1941). Intitulat „Sfântul Grigorie Decapolitul din Mânăstirea Bistriţa – Vâlcea şi alte studii din istorie” (Râmnicu-Vâlcea,  Ed. „Offsetcolor”, 2006, 118 p.), volumul reuneşte studii şi documente publicate de Dragoş P. Petroşanu în revistele „Biserica Ortodoxă Română”, „Revista Istorică Română”, „Arhivele Olteniei”, „Oltenia”, „Hrisovul” şi „Revista Arhivelor”. Parcurgând paginile volumului, cititorul constată imediat ce pasionat şi riguros cercetător a fost Dragoş P. Petroşanu. Este vorba, desigur, de studii de istorie locală, dar ce bogăţie de informaţie în cuprinsul lor! Cred că tânărul istoric l-a avut drept model pe Ion Donat, colaborator şi el, pe atunci, la „Arhivele Olteniei”, „Oltenia”. În afară de studiul despre Sf. Grigorie Decapolitul (prăznuit la 20 noiembrie), ale cărui moaşte întregi au fost aduse de banul Barbu Craiovescu, în 1497-1498, la M-rea Bistriţa, ctitoria sa, şi mult timp păstrate într-o raclă, făcută la 1656, de Constantin Şerban Voievod şi soţia sa, Bălaşa (ctitorii catedralei patriarhale din Bucureşti), pe lângă acest studiu, aşadar, menţionez pe cele despre câteva schituri oltene necunoscute, despre schitul Lipovul (jud. Dolj), despre evangheliarul dăruit M-rii Bistriţa de Marcea Postelnicul şi soţia lui, Marga, în 1512, precum şi unele documente privind satul Păuşeşti-Măglaşi. În acest ultim grupaj, vrednic de amintit este documentul din 9 februarie 1850, prin care moşnenii din satul menţionat acoperă „cheltuielile de deplasare” – am spune azi – ale consăteanului lor, Pavel Tisoaică, plecat la Bucureşti, cu hrisovul lui Mihnea Vodă, viitorul Turcit, dat în 7087 (1578/1579) pentru a le confirma stăpânirea unor pământuri. Hrisovul era degradat (fiind foarte vechi şi rupt). Moşnenii au hotărât „ca să-l scoată pă rumânie” (să-l traducă în limba română), tălmăcirea făcându-se la Bucureşti. Ei au plătit lui Pavel Tisoaică şase galbeni împărăteşti, „cât întru adevăr s-au dovedit că i-au cheltuit acolo”; s-a făcut, aşadar, o „verificare a decontului”.

De pe pagina de gardă a volumului, se constată că lucrarea tipărită de dl. Felix Sima reprezintă prima apariţie din colecţia „Restitutio” editată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea. Aştept nerăbdător apariţiile următoare, cu atât mai mult cu cât sunt de acord că Vâlcea este o zonă încărcată de istorie, bogată în ctitorii şi dăruită cu privelişti minunate. 

 

Acad. prof. dr. Florin CONSTANTINIU

„Dosarele istoriei”, nr. 11 (123), 2006

CÂTEVA ACTE VECHI DIN

PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI (VÂLCEA)

 

Păuşeştii, vechi sat moşnenesc, aşezat pe râul Olăneşti, la vreo şapte km de Râmnicu-Vâlcea, începe a fi cunoscut sub numele de Păuşeşti-Măglaşi[1], odată cu exploatarea mai dezvoltată a Ocnelor Mari,[2] fiindcă mare parte din săteni, pentru strâmtorimea locului ce nu le îndestula traiul, au fost nevoiţi să lucreze la saline. Ca în aproape toate satele vâlcene de sub munte („de sub plaiu” cum spun documentele), mai retrase, cu o viaţă închisă în care nu erau primiţi străinii, moşnenii îşi păstrează şi aici, de-a lungul anilor, vechile moşii, încât pe la 1850 întâlnim proprietari pe urmaşii celor ce stăpâniseră pământul cu 300 de ani mai înainte. Transcriem câteva din actele puse la dispoziţia mea de dl. Vochiţu Nicolae din această comună.

 

é é é

 

1. 1808 martie 7. Înscrisul prin care Dinu Bredură ia în chezăşie pe o săptămână pe Dinul Bogoi, pentru 26 taleri, datorie ce o are la jupân Dumitrache starostea.

 

Pentru tal[eri] doozeci şi şase ce este datori Dinu Bogoe la dum[nea]lui jup[â]n Dumitrache starostea,  pentru care era să să pue la închisoare de cătră judecată. L-am luat eu în chez[ă]şie, cu soroc de o săptămână ca să facă aceşti bani să plătească, iar nedând bani[i] la soroc, să fiu eu răspunzători.

Şi pe[n]tru credinţă am iscălit puind şi degetu în loc de pecete.

[1]808 mart[ie] 7

Eu Dinu Bredură ot Păuşeşti, chezaşul plat[ni]c[ului], Ivan post[elnic] am scris şi [sânt] mart[or].

 

é é é

 

2. Însemnarea banilor cheltuiţi de Dinu Bredură pentru datoria lui Dinu Bogoi.

 

Şi amu datu t[a]l[eri] 4 dobândă pă aceşti t[a]l[eri] 26 ce fostu Din Bogoi datori şi i-amu datu eu Din Bredură. Şi am mai datu t[a]l[eri] 1 slujitorului Ion Giur[ea]; şi amu mai cheltuitu pă atâ[t], atunce, umblân[d] din pricina lui, t[a]l[eri] 1, parale 10; şi amu mai datu de glo[a]bă t[a]l[eri] 20, la dumnealor boieri ispramnici, toată pentru soţia lui. Şi i-amu datu eu Din Bredur[ă] şi eu aceşti bani mi-i portu cu dobândă.[3]

 

é é é

 

3. Zapisul prin care Dinu Bredură recunoaşte primirea a 54 taleri, bani cheltuiţi de el pentru datoria lui Dinu Bogoi, pe care îi plăteşte Niculae, ginerele ultimului, luând moşia socrului său în stăpânire.

 

Adică eu Dinu Bredură amu primitu de la Niculae, ginerele lui Dinu Bogoi, t[a]l[eri] cin’zăci şi patru, ca fiindu[-l] luat  în  chezăşia  mea  de  la  negustori  şi fugindu Dinu Bogoi, m’au apucatu de aceşti bani de i-amu împlinită şi să-i ţin partea de moşie. Şi, sculându-să Niculae, ne-au răspunsu bani[i] şi  să-şi ţie moşia.

 

Şi pentru adevărata credinţă, m-amu iscălitu mai josu ca să cre[a]ză.

            Eu Dinu Bredur[ă] am prim[i]tu.

            Eu diacon Radu mar[tor].

            Eu Ionu mar[tor].[4]

 

é é é

 

4. 1832 mai 8. Juraţii satului Păuşeşti, împreună cu tot satul, dau chezşie mai multor inşi, plecaţi la Bucureşti să lucreze cărămidă, că vor plăti dajdia acestora şi vor avea grija gospodăriei lor până se vor întoarce.

 

            Pentru cei mai josu numiţi săteni ai noştri, care după învoirea ce au făcutu cu Sta[n]culu sînu Dobre vătafu i cu Ancuţa vătăşo[a]ia şi Lazăru vătafu să meargă la Bucureşti, să lucreze cărămidă cu plat[ă], până la to[a]mnă, dămu noi, satu, chezăşie pentru dâ[n]şi[i], că pănă voru veni, să le purtăm dajdia loru, cumu şi orice alta îndatorire, după poru[n]cile stăpâniri[i], până să voru înto[a]rce. Cându să fimu datori a face cunoscute la cinstitulu suptulu ocârmuitori ale aceştii plăşi, de a lor înto[a]rcere, cu toate că aceşti o[a]meni au lăsat la casăle loru pă alţi înu locu, a le purta de grijă.

            Şi pentru încredi[n]ţare[a] stăpâniri[i] ne-amu iscălitu, puindu-ne şi degetile înu locu de pecete, pentru mai bună încredinţare.

[1]832 mai 8

Oameni[i] ce sîntu să meargă la lucru:

Dumitru sîn Enache Pătraşcu: însurat, cu doi fraţi acasă, anume Ionu şi Danilu, neînsuraţi.

Pătru sînu Mihalca Gălina: tată-mieu rămâne acasă.

Ghiţă sînu Gheorghe Mihai Brănescu: frati-meu Nică rămâne acasă, neînsuraţi.

Păunu sînu Stroe Zmeoreanu: fi-meu Nicolae, neînsuratu, rămâne acasă.

Pavel Tisoaică: frati-meu Dincă rămâne acasă; sîntem neînsuraţi.

Miţu Cârstescu: rămâne fi-meu Ionu acasă, neînsuratu.

Radu Radului Băeşu: lasă pă frati-mieu Gheorghe acasă, neînsuraţi amândoi.[5]

Dinu Goranu: însuratu, rămâne frati-meu Ionu acasă, însuratu, cu doi copii.

Gheorghe alu Predii: în chezăşia lui Vasâle Dabu.

Gheorhe alu Radului Băeşu: lasă pă frati-mieu Radu acasă, neînsuraţi.

Eu Vasile judecătoru.

Eu Gheorghe Piţigoi.

Eu Andrei, juraţîi satului.

Eu Nicolae Mo[a]că, pitropu. Eu Ilie alu Radului, pitropu. Eu Vasâle Dabu, pitropu. Eu pârcălabu Di[n]că Răboacă amu dat aceasta şi adeverează cu tot satu de înpreună. Eu Şti[r]bu adeverez. Eu Stan Şorlei adeverez. Eu Ionu Ipavu, pitropu. Eu Dumitru Ridiche, adeverezi. Eu Ionu alu Cher…[6] adeverezu. Popa Ioan Brătulescu, Ioniţă Brădeanu.

Şi-amu scrisu eu Cosma Dincă cu zâsa şi învăţătura mai susulori numiţi şi adeverează.

 

Notă: Original pe hârtie Pecetea satului, rotundă, în tuş negru, are în centru o diligenţă cu patru cai, iar pe margine şi jos inscripţia: „Jud. Vâlcea, Plaiul Cozii. Satul Păuşeşti de Măglaşi.

 

é é é

 

5. 1848, septembrie 13. Ordinul subtadministraţiei Coziei, către comisarii satului Păuşeşti-Maglaşi, ca să plătească leafa dorobanţilor aflaţi în slujba lui Gheorghe Magheru.

Nr. 172                                                   Primitu Septemvr[ie] 20

 

Dreptate, frăţie,

 

            Fiind că doă părţi din dorobanţi[i] aceşti[i] subtadministraţii s’au luat în slujbă pă la treisprezece ale curgătoarei la d. general-căp[i]t[an] Gh[eor]gh[e] Măgheru, precum vă este cunoscut, în urmarea decretul[ui] onorabili[i] Locotenenţi Domneşti, cu Nr. 123, la 28 iunie trecut şi după ordinu d. ministru de finanţă cu Nr. 3411, prin care, între altele, să cuprinde şi cuvintele următoare, chiar aşa: „Lefile dorobanţilor ce s’au luat de d. căpitan Gh[eor]gh[e] Magheru, precum şi a căprarilor, să va plăti din cutiile satel[o]r pă toate zilele ce să vor afla în slujbă. Iar adaosul lefil[o]r căpraril[o]r şi acei 200 lei pă lună, făcut sătenil[o]r, să va răspunde de d. Magheru.”

            Cerând însă trebuinţă ca, cât mai de grab[ă] a să împlini lefile acestor dorobanţi, din cutiile satel[o]r după chipul arătat, tot într’o vreme, d. administru prin adresa cu Nr. …[7] îndatorează pă supt administraţie ca fără un minut de întârziere, săsă împlinească dreptu lefi[i] dorobanţil[o]r din cutiile satel[o]r, după unde vor fi fiecare dorobanţi, pă o lună întreagă, iar peste tot lei şase sute.

            Şi fiindcă şi de la acest sat s’au luat aceştia şi anume: Ion Ruseteanu, Matei Ispas, Constand[i]n Buzdugă, vă invit pă dv. ca numai decât după primirea aceştia, luând lei nouzăci, 90, din cutia  acel[ui]  sat  pă  o  lună  întreagă, a pomeniţilor dorobanţi, în soroc, cel mult, dă 12 ceasuri, să-i trimiteţi aici, a să îndrepta, fără întârziere la d. administratoru, după ordin.

            Salutare şi frăţie                             [1]848 Septembrie 13

Pen[tru] subadministr[ator]u de Cozia

            Gr[igore] Băbeanu                                   Nr. 8398

                                                                            é é é

 

7. 1850, februarie 9. Moşnenii satului Păuşeşti-Măglaşi dau înscris lui Pavel Tisoaică pentru cheltuiala făcută de acesta la Bucureşti, când s-a dus să scoată, pe rumânie, hrisovul slavonesc de la Mihnea Vodă, cu leat 7086 (1578-1759), cu care-şi stăpâneau moşiile.

 

Noi suptiscăliţ[i] mai jos moşneni[8]din satul nostru Păuşeşti de Măglaşi dăm înscrisul nostru la mâna lui Pavel Tisoaică Zet Nicolae Băjan, tot moşteanul nostru o[t]tam, spre a fi ştiut că hrisovul muşteniri[i] no[a]stre, al moşului nostru de la răposatul Ioan Micnia Voivod, cu liat 7087 (1578-1579), fi[i]nd foarte vechi şi rupt, aşia dar, din partea no[a]stră a tuturor, am trimis pe numitul[9] mai sus Pavel cu el la Bucureşti, ca să-l scoată pă rumânie, fi[i]nd scris slavoneşte. Şi mergând cu pomenitul hrisov acolo la oraşul Bucureşti l-au scos în copie pă li[m]ba rumâniască, printr-o stăruire în curs de două luni. Şi noi, drept cheltuielile numitului, care li-au făcut cu-a lui sco[a]tere pă li[m]ba rumâniască, i-am şi plătit şiasă galbini împărăteşti, cât întru adevăr, s-au dovedit că i-au cheltuit acolo, cu a lui sco[a]tere pă rumânie, primi[n]d de la numitu, tot într’o vreme, atât or[i]ginalu hrisov vechi, cât şi copia sco[a]să întocmai după dînsul, care hrisov şi copie s-au dat în primirea unuia dintre noi, anume Ioniţă Dumitru Băjan, la care au fost şi până acum în păstrare.

Şi spre credetul pomenitului Pavel, că am primit ecspresul hrisov şi copiea şi că să află şi pomenitul tot deopotrivă cu noii moştenitori, îi dăm înscrisul nostru, ca să fie ştiut.

Şi spre credet ne-am iscălit prin scri[i]tori, puindu-ne şi degetile la numele no[a]stre drept în loc de pe[ce]te, ca să fie crezut, rugând şi pă juraţi[i] satului nostru de l-au adeverit după orânduială.

[1]850 febru[a]rie 9

 

Eu Ioniţa Dumitru Băjanu am primit hriso[a]vele şi adeverezi. Eu Dobre Dănilă adeverezi. Eu Gheorghe Dobre Dănilă adeverezi. Eu Ştefan brat adeverezi. Eu Dumitru Ioan al Simiani[i] de împreună cu frati[m]eu Ioan adeverezi. Eu Dincă Goran de împreună cu fratimieu Ioan adeverezi. Eu Niţă Nicolae Dobre împreună cu fraţi[i] miei adeverezi. Eu Tudor Bojniagu cu frati[m]eu Ioan. Eu Ivan Dumitru Barbaru adeverezi.

Eu Nicolae Stroie zit popa State adeverezi. Eu Ioan Vasîle Dabu idem Zit[10] adeverezi.

Şi am scris eu suptiscălitul mai jos, cu zisa numiţilor şi sînt şi martor Ioan Rădulescu.

 

Nicolae Dabu, Constantin Băjan juraţi

Scri[i]toru Ioan Rădulescu                        Pecetea satului

 

Pe dos, cu alt scris: Zapisul moştenilor cu c[h]e[l]tuiala [h]risovului,  de l-am scos pă rumânie.

 

Notă:   Original pe hârtie. Se plăteau 30 de lei pe lună de fiecare dorobanţ, deci erau în slujba lui Magheru 20 de dorobanţi din subadministraţia Coziei.

„OLTENIA”. Documente. Cercetări. Culegere. Cartea II, nr. 10, 1941. Director C.S. Nicolăescu-Plopşor, pp. 138-145.